- Artisti
- >
- Ceramiști
Adela Bonaț Marculescu
Mă fascinează investigația legăturilor dintre procesele biologice interne ale corpului și rețeaua socio- culturală a identității personale. Urmăresc redarea stărilor emoționale tranzitorii nu doar prin utilizarea expresiilor faciale, ci și prin crearea unui ambient, în mod egal vulnerabil și fragil, permanent și volatil.
Anca Vintila Dragu
Prin lucrările mele trăiesc, cred, zbor peste posibilitățile infinite pe care mi le oferă viața, îmi articulez gândurile, visele, idealurile.
Vreau să ofer elemente de surpriză, meditație și inspirație pentru spectator.
Ideea este la fel de importantă ca piesa pe care o creez.
Lucrez cu diferite materiale și tehnici, în special modelaj, turnare, colaj ceramic.
Mă fascinează relația dintre realitățile interne și externe, dualismul dintre interior și exterior, idee și formă, impresie și expresie.
Bianca Boeroiu
Cristina Bolborea
Totul e o şoaptă fără sfârşit. Cine priveşte, ascultă mereu aceste şoapte. La fiecare revenire, tâlcul se schimbă; se citește ca o scriere. Astfel, pe măsură ce straturile se desfac unul după altul, iese la iveală înţelesul ce se oferă împreună cu forma.
Lucrurile pe care le fac ar trebui (îmi place să cred) să întruchipeze întregul univers. Nu este vorba, însă, de întruchiparea avuţiei pământeşti, ci a bogăţiei interioare, a bucuriei şi a spaimelor care însufletesc universul. Ceramica e un punct de plecare al universului meu.
Arta trebuie sa fie o sărbatoare, spre a-i arăta celui care ştie să privească, ca lumea însăşi este o sărbătoare.
Stăpâna acestor lucrări, în ordine stilistică, este metonimia. O figură cu care nu încetez să mă joc, la cel mai serios mod cu putinţă, de o bună bucată de vreme. Nu „parte pentru întreg”, nu „efect prin cauză”, nu „concret prin abstract”, ci o înlocuire (maniacală) a materiei naturale a obiectelor (sticlă, metal, ţesătură) prin ceramică. Până unde poate merge puterea de evocare a lutului, a argilei? O transmutare care visează la alchimie, dar unde nobleţea absolută e a pământului ars la temperaturi (nu doar ale cuptorului) din ce în ce mai înalte.
Ce am făcut cu aceste materii maturizate, substitut sau imagine a sufletului meu? Le-am adunat într-un sistem capabil să emită semnale. Iar acestea sunt specifice unei anumite stări, astfel încât, odată cu schimbarea stării, se schimbă şi impulsurile emise de el. Pe benzi de porţelan sau gresie, ce rezistă unor temperaturi de 1250 de grade C și care pot face faţă şi presiunii de pe fundul oceanului, rezistând până şi în apa sărată, mi-am consemnat direcţia, viteza, altitudinea, accelerația și timpul. „Înregistratoarele” mele, indestructibile, vorbesc despre mine și timpul meu, iar datele stocate pot fi descifrate pe durata mai multor sute de ani. Lucrările mele nu sunt decat unirea a ceea ce am preţios cu ceea ce am înspăimântător. Conştientă de natura ireductibilă a limbajului artelor decorative, de libertatea fără limite înlăuntrul acestei lumi, de infinitele posibilităţi de comunicare prin mijloacele specifice, am parcurs acest drum fără inhibiţii.
Cristina Russu
Recent, Cristina Popescu Russu s-a apropiat de o poetică atrasă in egală măsură de natural şi de geometric, preluând sugestiile vegetalului in interiorul tramelor/texturilor din ce in ce mai epurate şi al formelor similiabstracte sau prezentand un geometrism elementar (Domnişoarele mesteacăn). E evident interesul artistei pentru simularea şi transpunerea in porţelan fin a altor materiale – hârtie, lemn, piatră – in cadrul unei abordări din ce in ce mai minimaliste (vezi Între cer şi pământ, Briza, Dialog, Umbre).Laconismul formelor verticale sau orizontale, economia cromatică redusă deseori la alb şi la câteva intervenţii grafice cu negru duc cu gândul la o „eleganţă niponă”, impresionantă prin concizie şi pregnanţă. Din acest punct de vedere, seria Scrisorilor in porţelan alb ultrafin, amprentat de litere, hieroglife, noduri şi semne albe,constituie o sinteză implinită a traseului Cristinei Popescu Russu: in aceste rafinate şi enigmatice obiecte aparent utile – de fapt, de o frumuseţe pur vizuală –, ceramista dă intreaga măsură a meşteşugului acumulat, dar şi a subtilităţii culturale spre care arta sa a tins dintotdeauna.
Magda Carneci
Diana Butucariu
In procesul meu artistic lucrez cu obiecte sculpturale unde tehnici aparţinând diferitelor domenii ale artelor decorative ajung să se întâlnească.
Diversitatea materialelor, texturilor şi a culorilor
direcţionează simţurile invocând adesea o palpabilitate şi o mobilitate a obiectului.
Lucrările mele invită privitorul la un dialog despre identităţi şi diferenţe culturale, tradiţii şi anomalii sociale.
Georgiana Cozma
În fiecare zi folosim simboluri şi semne acceptate şi unanim înţelese precum literele, numerele, semnele modernităţii sau cele ancestrale. Simbolul este forma universală de comunicare ce depăşeşte bariera de limbă, istorie, cultură şi religie, este un vechi limbaj universal fiind un catalizator.
Subiectele pe care le abordez în lucrările mele sunt diverse având ca punct de pornire semne vizuale familiare angajate într-o comparaţie dintre vechi şi nou, primitiv şi modern.
În ultimele mele lucrări, analizez tendinţele din timpul modern actual, asupra depersonalizării umane atunci când semne sau simboluri sunt folosite atât pentru identificarea unui produs cât şi pentru indentitatea unei persoane (codul de bare, codul numeric personal, numerele, simbolurile tehnicii moderne, simbolurile şi “icoanele” sistemelor de comunicare, etc).
Fiecare proiect personal, de obicei, este compus din mai multe lucrări, obiecte, grupate în jurul unei teme specifice pe care le găsesc în jurul meu cum ar fi, de exemplu, observarea reacțiilor celor din prejma mea, automatismele, gesturile cotidiane mecanice utilizate pentru ascunderea sentimentelor și gândurilor.
Georgiana Cozma
Gherghina Costea
Întotdeauna m-a atras limbajul a tot ce există in natură.
Încă din copilărie, ducând o viaţă legată de natură, am rămas cu o percepţie organică a spaţiului și timpului. Simt cum sufletul meu vibrează coarda acelorași legi ca și ale naturii.
În plante am văzut cum se revarsă chipul inţelepciunii pământului. “Regenerarea”, acest process biologic care se referă la capacitatea și la puterea unei porţiuni desprinsă de pe o plantă de a reface în întregime planta-sursă, este un exemplu viu pentru noi oamenii.
Să iubim adevărul lăuntric, să avem puterea regenerării spirituale .
Natura este izvorul, fermentul și plămada.
Gherghina Costea
Ioana Setran
Pentru mine, studiul naturii în accepţiunea generală de lume vie reprezintă o permanentă preocupare artistică. După o perioadă în care m-au interesat în special tainele şi multiplicitatea formelor lumii vegetale, am demarat un „ciclu deschis” – practic nelimitat – de miniaturi din porţelan...
„Insectele” mele nu au de-a face cu entomologia – iată de ce le-am numit Fiinţe vii. Sunt mai degrabă agregări imaginare, combinaţii de segmente reale, sunt hibrizi fără precedent în natură. Apelez uneori la soluţii de transfer între regnuri, şi se întâmplă din când în când ca frunzele să se preschimbe în elitre, în aripi.
În lucrările mele, o importanţă majoră o are funcţia cantitativă a limbajului. De obicei nu expun aceste Fiinţe vii ca entităţi individuale, ca unicate, ci în colonii, ca populaţie. (Funcţia cantitativă este justificată şi de o evidenţă statistică: trei sferturi dintre creaturile pământene sunt insecte.)
Nu folosesc niciodată culori „mimetice”: albul imaculat al Fiinţelor vii este un indiciu al aspiraţiei mele către puritate, către armonie. Pe de o parte, albul cenzurează aspectele feroce, terifiante, iar pe de alta, la nivel artistic, evidenţiază jocul umbrelor şi al luminilor.
Cred că delicateţea şi duritatea porţelanului se potrivesc minuţiei cu care lucrez. Efortul meu este răsplătit pe deplin ori de câte ori micile mele structuri fragile trec „proba focului”.
Ioana Şetran
Ioana Stepanov
…”Placerea pentru imaginea frusta, putin bolnavicioasa, pentru suprafata rugoasa explica si preferinta ei pentru gresie, pentru o expresie bine consolidata, care cultiva forma de o anume clasicitate, inscrisa strict destinatiei sale. Dupa un exercitiu imaginativ extrem de bogat de-a lungul secolelor, pe care ceramica l-a dezvoltat, lucrarile Ioanei Stepanov incearca sa aduca in discutie datele primare ale limbajului. Frumusetea simpla, gestul, care da expresia materiei amorfe, o scriitura retinuta si ea in datele unei geometrii severe. Experimentele ei nu se inscriu in zona exploatarii decorativului, ci a problematicii puse de material, expresia volumului, jocul pe suprafata, detaliul, iar asocierea acestora lasa camp liber imaginatiei. Descoperim cu cata eficienta foloseste in obiectele sale fragmentul, suprapunerile, stratificarea; toate acestea ne duc cu gandul, fara sa vrem, la forme ce tin de arheologia imaginii. In lucrarile sale este un amestec de nou si vechi, de natural si de elemente artificiale, de structuri robuste si detalii subtile, prin care acest material cameleonic poate sugera ductul moale al textilului sau acuratetea pietrei, poate fi el insusi sau orice altceva. Ce poti face cand trebuie sa te confrunti cu el? Provocator, intr-un joc dur si agresiv, el iti da sansa sa te exprimi. Ioana Stepanov mediaza intre posibilitati nelimitate si un spirit critic care face ca multe dintre incercarile sale sa nu atinga finalitatea…”.
Maria – Magdalena Crisan, critic de arta, 2002
Lucia Lobont
Prelucrând motive arhaice - în care se reflectă (într-un mod liric,
inocent, spontan și de aceea personal) uimirea dinaintea creaţiei lui
Dumnezeu – povestesc în mod ludic întalnirea mea cu lumea.
Folosesc adeseori forme geometrice simple din material ceramic ca suport
pentru desene inspirate din grafica de carte veche sau din povești din
literatura universală pe care le reinterpretez plastic.
Mana Bucur
De ce creez obiecte ceramice? Îmi place desigur să şi desenez, să pictez, să sculptez – iar în final să văd cum prin foc se transformă totul, ca o magie. Pentru mine a fost o decizie timpurie să fac ceramică, iar acum îmi dau seama din ce în ce mai mult că am făcut o alegere bună.
Există foarte multe modalităţi de expresie în variate materiale cum ar fi argila, gresia, faianţa, porţelanul. Chiar dacă ele sunt asociate mai degrabă cu zona decorativă, aceste materiale pot reda foarte subtil expresii ale unor stări, obsesii, idei la fel de bine ca orice material folosit în alte sfere artistice.
Ca orice artist, mă preocupă teme majore şi minore deopotrivă. Eu le numesc obsesii şi pot să spun că am două astfel de obsesii. Una dintre ele ar fi ideea majoră a dualităţii vieţii. Dualităţile ne urmăresc pe tot parcursul vieţii : benefic/malefic, angelic/demonic, bine/rău, pacific/belicos, adevăr/minciună ca să enumăr doar cîteva dintre ele. Cealaltă obsesie a mea, care-şi are originile chiar în copilărie, este legată de ideea de cub sau a enigmaticei cutii închise, generatoare de mister şi dorinţa de descoperire. Cutia poate fi o surpriză plăcută sau cât se poate de neplăcută.....Momentul “prima vista” al unei cutii sau al unui ambalaj este plin de mister/surpriză. Acesta este momentul pe care vreau să-l imortalizez de fapt în lucrările mele. Deschiderea cutiei topeşte mirajul, indiferent dacă ceea ce găseşti inăuntru este bun sau rău....Un titlu precum « Capcane » este o direcţionare pentru decriptarea a ceea ce vreau să exprim.
Monica Paduret
Filip Florian, scriitor, autorul romanului "Toate Bufnitele", 2012
Nicolae Moldovan
Simplificarea formei până la esenţă m-a preocupat dintotdeauna, ajungând să fie ideea de bază a lucrărilor mele.
Formele curate, esenţializate, se desprind din formele arhaice ale artei ceramicii neolitice. Am împrumutat de la ele tehnica de modelare şi decorare a obiectelor şi am adaptat-o sculpturilor mele, sculpturi care trăiesc, în primul rând, prin forţa formei principale („forma-mamă”), formă care, din când în când, interacţionează cu elemente de altă consistenţă şi materialitate (lemn, metal).
Într-o lume cu lucruri complicate, în care obiectul artistic trebuie să fie cât mai şocant şi mai violent, mă întorc la forma simplă, la o separare curată şi preţios patinată, încercând să aduc o oază de calm şi aparentă simplitate.
Nicolae Moldovan
Palko Ernest
Pe lângă piesele ce dovedesc o perfectă însuşire a unei culturi rafinate a formei, specifică Extremului Orient, un alt ciclu compus din asamblări interşanjabile, cu aparenţă antropomorfa, mizează pe dinamismul draperiilor sculpturii elenistice, interpretată într-o cheie personală şi adaptată ceramicii. Un duh plăsmuitor, odată cu păstrarea urmelor mâinii devine în genere axa întregului demers creativ al lui Ernest Palkó, astfel că artistul, reîntorcându-se la originile ceramicii, găseşte şi temeiurile unui limbaj de o acută modernitate.
Gheorghe Vida
Romana Mateias
Majoritatea lucrărilor mele se construiesc din mai multe componente, suprafete dinamice din elemente repetitive, precum un colaj ceramic sau un asamblaj. Am semnat lucrari de artă ceramică care exploatează texturi și reliefuri acoperite de micro detalii. Lumina şi mişcarea creată de umbre pe lucrări descoperă formele şi conferă o imagine cinetică acestora.
Simona Tanasescu
Mă consider privilegiată şi „aleasă” de către Ceramică; nu abordez această opţiune, această întâlnire, din perspectivă senzorială, umorală sau sentimentală. Nu iubesc ceramica, ci mă simt aparţinând acestei lumi a ritualului împărtăşit sau a ritualului singuratic, a rigorii şi a libertăţii în limitele rigorii, a tranzacţiei cu forţele esenţiale, a jocului şi a căutărilor. Ce mă motivează să continuu? Sunt resorturi adânci şi misterioase din care îmi augmentez plăcerea. Pentru mine, ceramica este o vocaţie de maturitate.
Simona Tănăsescu
Vasile Cercel
„Artist plastic plasat sub semnul focului, Vasile Cercel extrage din tehnologiile imemoriale ale ceramicii noi virtuţi structurale si expresive, plăsmuind ample spaţii cu pauze şi accente remarcabil ritmate antiretoric, de o simplitate dezarmantă, dar cu un rafinament aproape japonez în prezentarea datelor elementare.
Gheorghe Vida, critic
Vlad Basarab
Trecutul joacă un rol important în procesul meu creativ. Rolul meu de artist este de a săpa prin straturile istoriei ca un arheolog. Procesul uitării este inevitabil, mai ales în epoca contemporană când accentul se pune pe nou. Procesul de aducere aminte devine singurul mod de conservare al istoriei. Prin lipsa unei continuități culturale, este dificil pentru un popor să-și găsească direcția și identitatea în cadrul unui nou sistem social.
Ideea proiectului o reprezintă cultura ca bază a civilizației, simbolizată de folosirea pământului ars și nears în construirea unui sit arheologic în formă de bibliotecă arhetipală din cărți de ceramică.
Am ales să folosesc cartea ca simbol deoarece sintetizează istoria cunoașterii și a memoriei colective. Cărțile din seria Arheologia Memoriei sunt în mod simbolic lăsate nescrise pentru a sugera absența, uitarea și a inspira publicul să-și imagineze ce ar putea conține. Cărțile sunt simboluri, instrumente ale memoriei. De la începutul istoriei a existat o legătură strânsă între cuvinte și lut, primele forme de scriere fiind pe tăblițe de lut.
Noţiunea de timp istoric și permanență, dată de cărțile din ceramică, apare în contrast cu vulnerabilitatea și fragilitatea culturii și cunoașterii. În contextul istoric al secolului XX în care sisteme ideologice și totalitare au condus la distrugerea în masă a unor cărți considerate reacționare, instalația sintetizează nevoia umană de a salva trecutul printr-o arheologie a memoriei.
Olteanu Cioata Maria Roxana
http://uap.ro/olteanu-cioata-maria-roxana/
Purity, tehnique mixt, portelain, metal, 20/45/52 cm
Prezentare Demers Artistic
The Ways of Maria Cioată: Sense and Intuition
The hallmark of Maria Cioată’s artistic work is her special relationship with the selected materials, never at random, always in the service of ensemble. This assumption has some animistic connotations. The combination of porcelain or stoneware with metal, sometimes with wood, falls into a personal sense, metaphorically speaking, of alchemical nature. The final shape of her pieces is given not by the physical properties of the constituent substances, but by the transposition of her original ideas into real visual forms.
In a highly tangible area, that of ceramics, in which the modeling energy is directly transmitted through fingers, the artist creates rather images, of course, in volume, than aesthetic objects, be they spectacular, unusual or surprising. The interrogative nature of the works has a major role in her act of creation.
Beyond the refinement of her works and the experimental part, always associated with burning, the light and vital space play leading roles in determining the designed assemblies. Thus, the visual show is extended from actual pieces outward, through shadows, but also to the imagination, symbol and not least the verb area, given the iconographic sources, often legible or announced in titles.
For Maria Cioată, all the world elements are part of a spacious (magical) weave. Invisible links are suggested by the association of ceramic bodies, often fretted with wire or mesh. Beyond the implied visual effects, the light filtering and dispersion or the vectorial expansion of space are part of her artistic language.
The Androgynous myth is recurrently interpreted, like those of Genesis. Angelology doctrines complete the sketched theme picture. Of course, we can identify an amount of sub-themes treated in the same coherent and personal note.
The alternation of positive and negative volumes highlight the complementarity and the difference between the parts of an ensemble. Relations between in and out are marked not only by the concave and convex structures, thought to be read from both perspectives, but also by the organization as a puzzle of some surfaces, with missing pieces revolving in suspension around their designated places. Mentally filling the entire, as stylistic innovation, can be aesthetically rewarding by itself, though this aspect is not a stake of the artistic discourse. Most of the works, if not made explicit as installation or diptych, have network structures or are thought to be recontextualized when displayed. We are dealing with proposals of space configuration.
Although the forms visually live by themselves, the iconological part is predominant. Female torso, for example, is at the same time regarded as a piece of traditional clothing, dogmatic egg and asleep muse. The message revolve around breath, life, soul, in fact pneuma, not around the cultural quote. The idea of the divine spirit that animates the world is found in all of her work. For Maria Cioată intuition and sense intertwine and represent the path to the same truth behind all appearances.
Mihai Plămădeală, art critic
